Porumbelul de casă are ca strămoș porumbelul de
stâncă și este răspândit pe întreaga suprafață a globului. Culoarea diferă de
la o specie la alta și îmbracă aspecte foarte variate, de la simplă și
uniformă, până la coloritul cel mai bizar. Domesticirea lui a avut loc la
sfârșitul neoliticului, în Fenicia. Odată cu peregrinările lor comerciale,
fenicienii împrumută cultul porumbeilor și altor popoare din Orientul Mijlociu
unde era considerat simbol al purității, blândeții, dragostei etc., fiind
prezent în legendele acestor popoare. Ceva mai târziu, oamenii au descoperit și
alte foloase pe care le pot avea de pe urma creșterii porumbeilor, astfel că au
fost obținute rasele de carne și de zbor. Egiptenii au fost primii care, acum 5000
de ani, au apreciat atât deliciul fripturii de porumbel, cât și calitatea sa de
mesager. Corăbierii egipteni aveau întotdeauna, pe vasele lor, cuști cu
porumbei voiajori, pe care-i lansau în caz de pericol sau atunci când se
apropiau de țărm.
