Ingeniozitatea, perseverenţa şi înţelepciunea grădinarului au făcut ca, din varza
sălbatică, ce creşte în bazinul mediteranean, să se obţină o gamă foarte
numeroasă de legume sare sunt de neînlocuit în bucătăria modernă. Printre
acestea, conopida este considerată ca fiind, cea mai valoroasă varietate din grupa verzei şi una din cele mai importante
legume din punct de vedere alimentar. Deşi are aceeaşi arie de
răspîndire ca şi varza, ea este cunoscută ca plantă cultivată abia în secolul
al XVI-lea, când cultura ei s-a extins în ţările din apusul şi sudul Europei, respectiv Germania,
Olanda, Belgia, Anglia, Franţa şi Italia. Se presupune că în Evul Mediu, a fost adusă din Egipt, de către
genovezi. De fapt, conopida nu este altceva decât o inflorescenţă căreia i se mai spune şi „căpățână
falsă”.
![]() | |
| Conopida |
