IX – Malta
Malta - Cel de-al nouălea cel mai mic stat al lumii.
Scăldat de soare aproape tot timpul anului şi
înconjurat de o apă albastră, limpede, arhipelagul maltez este constituit din
trei insule mai mari — Malta, Gozo şi Comino — şi două mai mici — Cominotto şi
Fiifa, situate în centrul bazinului mediteraneean. Arhipelagul are o suprafaţă
totală de 316 kmp şi 330 000 locuitori (1975). Terenul calcaros, brăzdat de
văi orientate de la sud-vest spre nord-est, este considerat ultima porţiune de
pământ rămasă din ceea ce, înainte vreme, unea Europa de Africa.
Adevărată poartă a Mediteranei, Malta este situată
în apropierea căilor maritime ce leagă Europa, Africa şi Asia. Această poziţie
strategică a avut o certă înrâurire asupra trecutului istoric frământat al
Maltei. După stabilirea primilor locuitori, originari din Sicilia (mileniile
5-4 î.e.n.) Malta a fost colonizată de fenicieni în secolele XI-X î.e.n., a
intrat sub stăpânire cartagineză (sec. V-III î.e.n.), avea să devină provincie
romană (218 î.e.n.-395 e.n.), apoi bizantină (395-870). În 870, este cucerită
de arabi, iar, în 1090, de normanzi, care au ataşat-o regatului Siciliei. Cavalerii
ioaniţi s-au stabilit aici în 1530, insula fiind posesiunea lor până la
ocuparea ei de către Napoleon Bonaparte (1798). În anul 1800, Malta a fost
cucerită de Marea Britanie, care, 14 ani mai târziu, în urma Congresului de la
Viena, o transformă în colonie a Imperiului Britanic (1814), iar, ulterior, în
cea mai însemnată bază maritimă şi aero-navală din Mediterana centrală, cu un
rol important în cel de-al doilea război mondial.
După un secol
şi jumătate de dominaţie britanică, Malta obţine, în 1947, autonomie deplină,
proclamându-şi, la 21 septembrie 1964, independenţa de stat în cadrul
Commonwealthului şi devenind republică, la 13 decembrie 1974. Retragerea din
insulă a ultimelor trupe britanice a pus capăt îndelungatei prezenţe navale şi
militare străine în această ţară.
( va urma)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu