Istoria sfeclei

Începuturile cultivării sfeclei se pierd în trecutul foarte îndepărtat, sfecla fiind cultivată prima dată pentru frunze şi fiind cunoscută sub numele de „mangold”. În schimb, sfecla pentru rădăcină este ceva mai tânără, respectiv 2600—2700 de ani şi a fost cultivată mai întâi în Asia. „Strămoşul” tuturor varietăţilor de sfeclă este considerată o specie spontană denumită „Beta vulgaris”, răspândită în regiunile ră­săritene ale Mării Mediterane şi în unele zone din Asia Centrală. Da­torită conţinutului său bogat în zahăr, ea a fost folosită în antichitate ca medicament, în locul mierii de albine. Fenicienii şi grecii au introdus sfecla cultivată pentru frunze în toate insulele greceşti și Sicilia cu circa 8 secole î.e.n. De aici, ea a fost răspândită în toate cele­lalte ţări ale bazinului mediteranean şi în zonele de pe ţărmul răsă­ritean al Oceanului Atlantic.