sâmbătă

Știați că ... ?







Johannes Kepler a fost un matematician, astronom și naturalist german, care a formulat și confirmat legile mișcării planetelor (Legile lui Kepler), primele două legi regăsindu-se în lucrarea „Astronomia nouă”, publicată la Praga în 1609, cea de-a treia lege apărând în ale sale „Harmonices Mundi” din 1619. În matematică este considerat precursor al calculului integral.   

sursa foto: wikipedia

joi

Cele mai mici state ale lumii





X – Grenada

Grenada - cel de-al zecelea cel mai mic stat.
Situată în sudul arhipelagului Antilelor Mici din Oceanul Atlantic (Marea Caraibilor), Grenada este formată, de fapt, dintr-o insulă vulcanică mai mare cu acelaşi nume şi altele mai mici, însumând o suprafaţă de 344 kmp şi o populaţie de 110 400 locuitori (1 978). Pe ţărmul sud-vestic al insulei Grenada se află capitala — Saint George, care concentrează o pătrime din populaţia ţării, fiind principalul centru economic.

miercuri

Pastile de ... râs



- Eu în concediu mă ocup cu pescuitul. Nici nu-ţi închipui ce palpitant este!
- Pescuitul, palpitant?
- Da, căci n-am permis!

*

- John, am auzit că te-ai îmbogăţit din turism. E adevărat?
- Mda ... e adevărat. Am organizat curse regulate spre insula pustie din ocean contra 50 dolari ...
- Şi ... ?
- Şi le cer dublu ca să-i aduc înapoi!

vineri

Turnuri renumite din ţara noastră





     Talentul, priceperea şi hărnicia arhitecţilor şi ale meşterilor populari de la noi, în îmbinarea pietrei cu cărămida pentru a realiza cetăţi, turnuri monumen­tale şi alte tipuri de clădiri înalte pot fi urmărite încă de la cetăţile dacice din Munţii Orăştiei. Astfel, la Costeşti, jud. Hunedoara, la sud de Orăştie (18 km), se află urmele unei vestite cetăţi dacice, Cetatea Costeşti-Blidaru. Aceasta constă într-un „castel”-locuinţă întărit cu un val de pământ, un zid de piatră şi un dublu rând de palisade(din pari groşi de lemn). Pe platoul cetăţii se înălţau două impunătoare turnuri-locuinţă. Ele aveau baza din zid de piatră, iar etajul din cărămidă crudă, slab arsă. Etajul era folosit ca locuinţă, iar baza drept cămară pentru provizii.
       Imaginea meşterului is­cusit a devenit nemuri­toare într-una din neste­matele folclorului nostru poetic — Meşterul Manole: „Meşter la zidit/ Şi la plănuit/ Şi la început/ Şi la isprăvit". Unor aseme­nea constructori le sunt datorate numeroase con­strucţii înalte, sub formă de turn cu caracter func­ţional, răspândite în multe părţi ale ţării noastre. Iată câteva dintre ele:

Din Sibiu: Turnul scărilor, ridicat în secolul al XIII-lea, una din cele mai vechi construcţii ale ora­şului. Tot aici mai sunt: Turnul de poartă (sec. XIV), unde se mai văd şi în prezent canalele pe care se lăsa şi se ridica grătarul porţii; Turnul ar­chebuzierilor (sec. XV); Turnul dulgherilor, aflat încă în picioare pe latura sudică a fortificaţiilor; Turnul olarilor(sec. XVI); Turnul de pulbere şi Tur­la pietrarilor, construită în 1638 pe o bază octogonală, mult mai mare decât cele dinainte.

joi

Pastile de ... râs



-Ia spune-mi Gigele, îţi place să mergi la şcoală?
-Îmi place să merg la şcoală,îmi place să vin de la şcoală acasă, dar nu-mi place ce trebuie să fac între timp.
*
Învăţătorul întreabă:
-Cine-mi poate da un exemplu pentru adaptare a corpului omenesc la orice situaţie?
-Unchiul meu s-a îngrăşat 30 de kg şi pielea nu i-a plesnit!
*
-Am cumpărat o casă nouă, prietene. Vino cât mai curând s-o vezi. E ultimul răcnet al arhitecturii. Poţi să suni la uşă cu piciorul, cu fruntea, cu nasul, cu bărbia, chiar şi cu cotul ...
-Dar nu pot să sun cu mâna, ca tot omul?
-Doar n-ai să-mi vii cu mâna goală!?!

marți

Stațiuni balneoclimaterice mai puțin cunoscute



România are multe staţiuni balneoclimaterice, care dispun de un uriaş potenţial balnear şi turistic, şi care sunt mai puţin cunoscute românilor. Iată câteva dintre ele: 

Călacea – Timiș: Situată în Câmpia Banatului, la 25 km de Timişoara şi 30 km de Arad, deservită de staţia C.F.R. Băile Calacea, se află sub influenţa climatului mediteranean, cu o temperatură medie anuală de 15°C, iar apele termale de aici au 38 - 39°C. Pe întinderea de peste 15 ha a staţiunii( parcul ocupă 14 ha incluzând şi o pădure de salcâm) se află un lac cu nuferi albi şi raţe sălbatice şi un parc cu arbori seculari în care vegetaţia se împleteşte în forme dintre cele mai variate şi atractive. 
Indicații terapeutice: afecțiuni reumatismale degenerative cu diverse localizări, afecțiuni renale și ale căilor urinare, afecțiuni ortopedico-traumatice etc.