Istoria zahărului

Istoria zahărului este bogată în evenimente, adesea dramatice, calea parcursă de la statutul de articol de lux până la cel actual, de aliment de bază, vădindu-se — chiar geografic privită — lungă şi anevoioasă.

Pe continentul european, zahărul a ajuns abia la sfârşitul secolului al Xl-lea. Aici, multă vreme, s-a nu­mărat printre cele mai costisitoare delicatese. Ludovic al XIV-lea, spre exemplu, păstra bucăţelele de zahăr în cutiuţe de aur, asemenea bijuteriilor, preţioasele cristale fiind păzite, zi şi noapte, de gărzi speciale.

Zahărul a fost adus în Europa din lumea arabă, de cruciaţi. Negustorii veneţieni nu au pregetat, văzând succesul de care se bucură, să îl plaseze, o perioadă îndelungată, la loc de frunte în comerţul lor cu statele europene. Aici, „dulcele” folosit uzual era mierea de albine. Nici arabii nu ştiau de existenţa zahărului, până când, în frecventele pătrunderi spre Asia de Sud şi Asia Centrală, n-au întâlnit „mierea de trestie”. În India şi China, aceasta constituia un deliciu cunoscut de mii de ani. Arabii au încercat, fără prea mult suc­ces, să cultive trestie de zahăr în bazinul meditera­nean.

Columb a luat, în 1492, vestita plantă cu el, peste Atlantic, aflându-i condiţii propice de dezvoltare în bazinul Caraibilor. În insulele de aici lipsea, însă, forţa de muncă necesară cultivării intensive, râvnite de colonialişti. A început negoţul cel mai odios, comerţul cu sclavi. Din Lumea Nouă plecau spre Europa nave încărcate cu mirodenii, tutun, cafea, zahăr. La întoar­cere, ele aduceau, de pe coastele occidentale ale Afri­cii, sclavi negri, extrem de bine vânduţi mai ales pe plantaţiile de trestie de zahăr.

La sfirşitul secolului al XVIII-lea, omul de ştiinţă german F.C. Achard, reluând ideea nefinalizată a pro­fesorului său berlinez A.S. Marggraf, a reuşit să rafi­neze, cristale de za­hăr din sfeclă. Ele nu se deosebeau prin nimic de cele obţinute din trestia de zahăr. Agenţi ai industriei bri­tanice a zahărului i-au oferit 200 000 de taleri pentru a întrerupe aceste cercetări şi a da uitării descoperirea. Achard nu a putut fi însă cumpărat. Şi când, în 1806 Napoleon a instituit împotriva Angliei o puternică blocadă economică, afectând, între altele, livrările britanice de zahăr pe continent, metoda lui F.C. Achard a fost luată serios în seamă, culturile de sfeclă cunoscând o extindere rapidă.