II - MONACO
Pe ţărmul nord-vestic al Mediteranei, unde se
etalează prelungirile calcaroase ale Alpilor Maritimi, se află principatul
Monaco, cu o suprafaţă de numai 1,8 kmp.( 25 029 locuitori în 1978 şi peste 32
000 locuitori în 2007), fiind al doilea cel mai mic stat.
Istoria
principatului se confundă cu aceea a capitalei sale — Monaco-Ville, de pe
celebra Coastă de Azur. La origine colonie feniciană, oraşul, în împrejurimile
căruia s-a constituit principatul, a intrat succesiv sub stăpânirea grecilor
şi romanilor. I s-a dat numele de Portus Herculis Monaecii,
după templul consacrat zeului Melkart, supranumit şi „Unicul” ( în greacă
Monoikos, în latină Monaecii).
Atestat ca seniorie în secolul al X-lea, Monaco se impune ca principat în timpul guvernării familiei genoveze Grimaldi (1297-1715). Vasal Franţei, din 1641 şi anexat de aceasta între 1793-1814, principatul obţine, prin tratatul de la Paris din 1814, recunoaşterea suveranităţii sale, iar până în 1859, s-a aflat sub protectoratul Regatului Sardiniei. În 1861 recunoaşte protectoratul statului francez de care este legat, începând cu 1918, printr-o uniune vamală. În 1911, Prinţul Albert, străbunicul prinţului suveran Rainer III, a promulgat o Constituţie, care proclamă Monaco monarhie constituţională. La 17 decembrie 1962, a fost promulgată o nouă Constituţie, care acordă mai multă putere Consiliului Naţional ales.

Monaco a
reuşit să-şi consolideze o industrie proprie, caracterizată printr-un nivel
tehnologic ridicat, care asigură 45% din veniturile sale. Au fost instalate
întreprinderi noi, insistându-se asupra faptului că ele trebuie să fie mici, de
înaltă calificare, aducând mari profituri, şi nepoluante. Există acum fabrici
pentru elemente de calculatoare, accesorii pentru avioane, întreprinderi de
mecanică de precizie, electronică, aparate electrice etc. Industria hotelieră,
care a cunoscut o dezvoltare impetuoasă, oferă o puternică bază materială
turismului, ce rămâne una din principalele surse de venituri (20%).
( va urma)

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu