Despre bibilica sălbatică şi domestică

Bibilica domestică de astăzi, are ca strămoş bibilica sălbatică comună, pasăre foarte răspîndită în regiunile păduroase, precum şi în stepele cu ierburi înalte sau pe podişurile munţilor Africii centrale.

În aceste locuri trăieşte în stare sălbatică, în familii de câte 10-20 exemplare, care de cele mai multe ori se unesc formând grupuri de cîte 4-8 familii.

Bibilicile sălbatice sunt păsări nemigratoare şi se domesticesc foarte uşor. Data când a fost domesticită această pasăre nu se poa­te stabili cu precizie. Sigur e că atât vechii greci, cât şi romanii au apreciat foarte mult carnea de biblică, în care scop au crescut-o în stare domestică.
În Europa a fost adusă de greci, probabil din oraşele Africii de Nord, Cirena sau Cartagina, cu care aveau legături comerciale strânse. Atât Sofocle, în secolul al V-lea î.e.n., cât şi filozoful grec Aristotel, vorbesc în cărţile lor despre creşterea bibilicii. De altfel, tot Aristo­tel o denumeşte „meleagris" după o poveste mitologică greacă în care se spune că zeița Diana, a transformat pe surorile lui Meleagru, rege la Calydoniei, în bibilici, iar petele albe de pe penajul lor nu ar fi altceva decât lacrimile vărsate de ele pe mormîntul fratelui lor.

Este posibil ca, în Italia, bibilica să fi fost adusă mult mai târziu, deoarece pe timpul scriitorului roman Marcus Terentius Varro (116-27 î.e.n.) ele erau destul de rare. Peste 30 de ani, agrono­mul roman Lucius Iunius Columella (sec. I e.n.) în tratatul său de agricultură, descrie două specii de bibilici care se creşteau în Ita­lia în acea vreme şi tot de la el mai aflăm că latinii le numeau „găini africane”, „găini de Cartagina” etc.

La noi în ţară, probabil, au fost aduse prin Serbia, de unde şi de­numirea de origină sârbească „Biba”. Bibilicile se cresc în special pentru carnea lor de calitate supe­rioară, fiind apreciate ca o delicatesă, asemănătoare la gust cu cea de fazan sau de potârniche. Păsările adulte pot înregistra greutăţi de 1,5-2,5 kg. În medie, o bibilică poate produce anual 90-120 ouă, în greutate medie de 45 gr. Fiind păsări rezistente în mod natural, la intemperii şi boli, pot fi crescute cu multă uşurinţă, mai ales în gospodăriile care dispun de spații largi. Ele au nevoie de o îngrijire nepretențioasă, iar puii lor cresc foarte ușor.

                                         foto: http://ro.wikipedia.org/