Apa ca medicament

Istoria medicinii din secolele XVII și XVIII este plină de referiri la adresa medicului francez Iosif Balsamo care s-a bucurat de o mare faimă în epoca sa datorită unor medicamente „minune” pe care le folosea pentru tratarea pacienților săi, în special a curtenilor lui Ludovic al XIV-lea( 1643-1715). Mult timp s-au întrebat specialiștii cum a fost posibil să se obțină totuși  unele rezultate răsunătoare când se știe precis că medicamentele folosite de Balsamo nu erau altceva decât apă de fântână prescrisă în faimoasele sale rețete. Bineînțeles că el a avut abilitatea să boteze apa cu diferite și alambicate nume latine ca „Nil alind”, Illae repetitate”, „Eadem destilata” etc. Secole de-a rândul, acest „medicament” s-a bucurat de o faimă cum puține altele  au avut-o înainte și chiar după Balsamo.

Înainte de primul război mondial a fost, deasemenea în vogă, tratamentul germanului Kneip, care se baza pe cura de apă, făcătoare de minuni în diferite tipuri de reumatisme și boli digestive.
Prescrisă sub diferite forme, de la plimbatul desculț prin roua dimineții până la degustarea qvasi-rituală a unor doze stricte, în diferite etape ale zilei, simpla apă a dus la multe vindecări spectaculoase.

Nu întâmplător, banala apă, folosită ca medicament, a dat unele rezultate surprinzătoare. Numeroase sunt documentele istoriografice care confirmă vindecări sigure în urma folosirii unor poțiuni dintre cele mai inofensive și banale și care totuși, au adus alinarea a milioane de bolnavi cărora suferințele le făceau viața insuportabilă.

În mod științific, rezultatele obținute cu acest tip de „medicament” se justifică prin reacția pozitivă a individului, implicit a organismului față de un tratament în care are deplină încredere. În medicină, această reacție a fost denumită „efectul placebo”. Vindecarea se bazează pe senzația bolnavului că a scăpat de o anume suferință sau că, dimpotrivă, i-a apărut o anume simptomatologie, deși acestuia i s-a aplicat o terapie fără valoare, iluzorie.

Doi cercetători contemporani, Reidenberg și Lowental, au folosit experimental un lot de subiecți format din 670 de voluntari proveniți dintre medici și cadre sanitare auxiliare. „Medicamentul” verificat era cel folosit cândva de Balsamo, adică apă sterilizată și înfiolată. O dată cu injectarea produsului, fiecare subiect a primit câte un chestionar în care erau înșiruite 25 de simptome de boala pe care medicamentul respectiv le-ar fi putut produce. Rezultatele au fost la fel de surprinzătoare ca și în cazul vindecărilor, deși de data aceasta efectele erau negative; influentați de chestionar, 75% dintre subiecți au acuzat senzația de oboseală, 52% imposibilitatea de concentrare intelectuală, 46% somnolența, 28% cefalee, 17% insomnii, 9% febră și 5% erupții cutanate. Un alt profesor englez, medicul Joyce, de la London Hospital, a mers mai departe cu experiența respectivă și a aplicat o terapie falsă unui lot de studenți la medicină, care prezentau diferite suferințe determinate de cauze asemanatoare. La sfârșitul experimentului s-a dovedit că 30% dintre subiecți se vindecaseră deși fuseseră injectați doar cu apă distilată căreia i se adăugase un colorant roșu. Bineînțeles, pacienții nu cunoșteau natura „medicamentului” respectiv. În Franța, placeboterapia a fost verificată și pe un lot de bolnavi de tuberculoză cărora, timp de șase zile consecutiv, li s-a injectat câte un mililitru de ser fiziologic, produs botezat în mod arbitrar „Antiphimose”. Cu toate că li s-a administrat doar ser fiziologic, la majoritatea bolnavilor s-a constatat ameliorarea apetitului, diminuarea acceselor de tuse și de expectoratie, atenuarea transpirației nocturne etc.

Medicina modernă este plină de exemple în care placeboterapia a dat rezultate  bune prin folosirea altor substanțe sau procedee decât apa. Nu întâmplător placeboterapia a fost integrată în contextul teoretic și practic al științelor medicale, permițând unele ameliorări sau chiar vindecări ale unor boli. Altfel spus, s-a ajuns la concluzia fermă că medicina corpului nu poate fi disociată de cea a psihicului.

 Sursa: http://www.revistamagazin.ro/

 Foto: http://www.observator.info/